Unul dintre motivele pentru care iubesc internetul

Inca de cand l-am descoperit, undeva prin clasa a 4-a sau a 5-a, a fost dragoste la prima vedere. Chiar daca poate cei mai multi copii, atunci cand descopera internetul, incep sa caute jocuri sau desene animate, eu unul nu am facut chiar la fel, cu toate ca ma mai jucam si eu din cand in cand. Eu am fost interesat initial cum se fac site-urile pe care navighez zilnic.

Asa am ajuns sa navighez pe acele chat-uri wap, pe care nu stiu daca le cunosc toti cititorii mei, in care erau mici comunitati, cu un mic forum, chat, sectiune de download si poate cate un joculet aparent penibil. In vremea aceea aveam cu siguranta cont pe majoritatea chaturilor existente iar pe unele din ele primeam chiar functie de moderator, spre marea mea satisfactie. Nu eram totusi multumit deoarece voiam sa am chatul meu insa pe atunci cunostintele nu imi permiteau asta.

Apoi a tot trecut timpul si am devenit pasionat de forumuri. Asa am ajuns apoi sa descopar cum se face un forum cu ajutorul platformei phpBB si, nu la mult timp dupa, aveam deja propriul meu forum chiar pe domeniu. Pe atunci era un forum dedicat jocului Metin si il vedeam ca pe o viitoare mare comunitate online. Totusi, exista deja o foarte mare comunitate de acest tip asa ca am ramas la numarul de 300 de utilizatori, cu toate ca inca sunt mandru de ceea ce realizasem atunci.

Am trecut la tot felul de site-uri, de muzica, jocuri iar ulterior am descoperit blogurile si astfel m-am documentat mai mult in acest domeniu. Si astfel am tot trecut de la o chestie la alta si, de cele mai multe ori am invatat cum se fac unele lucruri citind diferite ghiduri de pe internet.

Iar acesta este motivul pentru care eu iubesc internetul: avem atata informatie gratuita la dispozitie incat gasim mereu cate un ghid sau cate un tutorial in care sa inveti cum se fac anumite lucruri, ceea ce e de-a dreptul grozav. Totodata mai mult decat atat imi place faptul ca pot contribui la randul meu la imbogatirea acestor surse gratuite de informatii, un lucru si mai grozav, dupa parerea mea.

Alte articole recomandate:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *