Avem un fotbal nașpa

Românii nu se pricep deloc la fotbal. Nu știu de unde  vine dezamăgirea că nu ne-am calificat la mondiale însă nu prea meritam deoarece nu ne-am câștigat dreptul de a ajunge acolo. Adică avem o ligă întâi în care doar două trei echipe sunt mai bunicele însă dacă scot puțin capul în Europa se fac imediat de râs. Personal mă bucur că nu ne-am fi calificat deoarece știu că nu am fi făcut mare lucru. Ba chiar mai mult, ne-am fi făcut chiar de râs.

Să ne uităm puțin și la liga noastră. Avem 18 echipe dintre care cel puțin 10 sunt jalnice. Maxim trei echipe se bat pentru titlu iar restul încearcă să prindă un loc de Europa doar pentru a mai primi niște bani.

Un alt lucru care mă deranjează la fotbalul românesc este faptul că echipele sunt văzute doar ca pe o fabrică de făcut bani, cu toate că obiectivul ar trebui să fie performanța. De exemplu jucătorii români mai buni, imediat după ce primesc o ofertă, sunt vânduți fără să se stea pe gânduri. Practic pentru 1 milion de euro se vinde cel mai bun jucător din echipă cu toate că nu există o rezervă pe măsura sa. De asemenea după aceste transferuri de foarte puține ori se fac altele în loc iar dacă se fac, acestea sunt de proastă calitate. Adică dăm un jucător în Premier League și îl cumpărăm pe Gheorghe din Liga a II-a.

Ne vindem jucătorii buni pe 2 lei apoi rămînem cu un mare gol. Nu așa se face fotbal, motiv pentru care nu mai urmăresc fotbalul romînesc.

Alte articole recomandate:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *